FLANȘĂ FIXĂ RANFORSATĂ DE VENTILAȚIE PENTRU GARNITURĂ PLATĂ

  • Flanșă fixă ranforsată de ventilație pentru garnituri plate
  • Material: PVC-u, PVC-C, PPs, PP-H, PE100, PPs-el, PVDF
  • Diametre: de la 450 mm la 1.250 mm
  • Asamblare prin lipire sau sudura în plastic
Categorie:

Descriere

Flanșele fixe ranforsate de ventilație din material plastic se folosesc în realizarea de instalații de ventilație pentru transportul și evacuarea vaporilor de agenți chimici corozivi și agresivi care se degajă în timpul diferitelor procese industriale.

Pentru o etanșare sigură și fără probleme, se instalează împreună cu garniturile de flanșă plate. Datorită dimensiunilor mai mari, solicitările mecanice la care trebuie să reziste sunt mai mari, și de aceea au fost întărite cu mici ranforsări.

Sunt folosite în diferite instalații industriale pentru evacuarea vaporilor de agenți chimici corozivi sau a vaporilor cu umiditate ridicată, în special a vaporilor care au în compoziție agenți de accelerare a coroziunii, cum ar fi clorul sau sarea. În cazul în care pentru realizarea acestor instalații de evacuare se vor folosi țevi și fitinguri din metal, vaporii puternic corozivi vor coroda instalația de metal, astfel încât va fi necesară înlocuirea foarte rapidă a acestui sistem cu unul realizat integral din material plastic.

Pot fi produse din diferite materiale plastice: PVC-u, PVC-C, PPs, PP-H, PE100, PPs-el, PVDF. Alegerea materialului din care să se realizeze instalația depinde de temperatura de lucru, agentului chimic si concentrația lui, daca se montează la interior sau afara, etc.

Gama de diametre:

  • flanșe fixe ranforsate din PVC-u, PVC-C: diametre cuprinse între 450 mm și 1.000 mm,
  • flanșe fixe ranforsate din PPs, PP-H, PE100, PPs-el, PVDF: diametre cuprinse între 450 mm si 1250 mm.

Pentru dimensiuni de flanșă mai mici, vă rog să accesați pagina de Flanșe fixe. Pentru a vedea gama completa de diametre va rog accesați catalogul tehnic de mai jos.

Temperatura de lucru: 

PVC-u             -5° până la +50° C

PVC-C            -5° până la +100° C

PPs, PP-H      -5° până la +80° C

PE100            -20° până la +70° C

PVDF             -20° până la +120° C

Rezistență chimică ridicată: Materialele plastice PVC-u, PVC-C, PPs, PP-H, PE100, PPs-el, PVDF rezistă din punct de vedere chimic la majoritatea agenților chimici corozivi. Astfel, nu se corodează în timp, fiind soluția optimă față de instalațiile din metal, care ruginesc în timp și trebuie schimbate periodic. Pentru a verifica care material plastic rezistă la acțiunea agentului chimic care este evacuat prin instalația dvs., vă rugăm să ne contactați pentru consultanță tehnică gratuită.

AVANTAJE:

Gamă largă de tipo-dimensiuni pentru fitinguri și robineți;

Ușurință în instalare datorita greutății reduse a produselor, realizându-se economii semnificative la manopera de instalare;

Rezistență chimică ridicată, astfel rezultă o durată de viață ridicată a instalației;

Sunt prevăzute cu mufe la ambele capete pentru a ușura montarea lor prin lipire sau sudură.

APLICAȚII:

Instalații de acoperiri metalice

Instalații în industria chimică

Fabrici de biogaz;

INSTALARE:

Țevile și fitingurile din PVC-u și PVC-C de diametre mai mici (până la 225 mm) se montează prin lipire cu adezivi specifici.

Țevile și fitingurile din PVC-u și PVC-C de diametre mari (peste 225 mm) și din PPs, PP-H, PE100, PPs-el, PVDF se montează printr-un proces specific de sudură în plastic.

CATALOG TEHNIC FLANȘE FIXE VENTILAȚIE                         CATALOG TEHNIC COMPLET